fbpx

Un preot din Buzău a făcut vâlvă cu cererea lui, adresată președintelui Iohannis

Mihail Milea, preot din Buzău

Mihail Milea, preot din Buzău.

  • 106
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    106
    Shares

Un preot din Buzău a stârnit vâlvă cu cererea adresată lui Iohannis. Preotul prof. dr. Mihail Milea, solicită preşedintelui Klaus Iohannis, suspendarea stării de urgenţă în noaptea de Înviere.

Preotul îi transmite preşedintelui că a fost ales în funcţie de două ori, într-o ţară majoritar ortodoxă, fapt care îl obligă să-i respecte ”cu sfinţenie întru totul credinţa, aşa cum au făcut şi alţi conducători, precum Carol I sau Ferdinand I, ambii de religie catolică”.

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a precizat că este vorba despre o declarație personală şi că nu se află în spatele acestei inițiative.

RECLAMA
loading...

Mesajul preotului Mihail Milea din Buzău

Domnule președinte Iohannis Klaus,
Dumnezeu a îngăduit ca Dumneavoastră să fiți ales președinte al României de două ori, într-o țară majoritar ortodoxă, fapt care Vă onorează pe de o parte, iar pe de altă parte Vă obligă să-i respectați cu sfințenie întru totul credința, așa cum au făcut și alți conducători, precum Carol I sau Ferdinand I, ambii de religie catolică.
Noi, românii, ne-am născut de două mii de ani în această credință ortodoxă, având din moși-strămoși, în ființa noastră credința în Înviere; buneii noștri daci aveau adânc impregnată învățătura despre nemurirea sufletului și învierea morților.
Parafrazând ceea ce a spus înțeleptul Diogene în fața împăratului Alexandru cel Mare, care s-a așezat în fața Soarelui care-l lumina pe acest filosof, spunem că nu ne puteți lua ceea ce Dumneavoastră nu puteți să ne dați : Lumina Învierii lui Hristos.
În momentele de cumpănă ale istoriei noastre, când au existat epidemii de tot felul, ciumă , holeră, rugăciunile făcute de Biserică au stopat aceste maladii.
Există uzanța ca în timpul marilor războaie mondiale, și nu numai, să existe un armistițiu de încetare a focului, cel puțin pentru o zi.
Stă în puterea Dumneavoastră ca să suspendați ordonanța militară,pentru o zi, pentru ca poporul român să se poată ruga în liniște păstrând distanța socială, sub cerul liber, în curtea bisericilor și a mănăstirilor, în noaptea de Sfintele Paști.
România este „Grădina Maicii Domnului”, „Țara lui Dumnezeu”, așa cum au afirmat mai multe personalități.
Psalmistul David, regele evreilor, în Cartea Sfântă numită și Biblia, spune așa: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar ostenii ziditorii; de n-ar păzi Domnul cetatea (țara), în zadar ar veghea păzitorii” (conducătorii), Psalmul 126,1.
Spațiul liturgic în Biserică, cât și în curtea ei este un imens spital duhovnicesc de vindecare și de speranță. Aveți puterea de la Dumnezeu să dovediți în istoria românilor, că vă pasă de noi, că respectați cea mai mare sărbătoare creștină a românilor, Sfintele Paști.
Conducerea poporului evreu a îngăduit de curând Bisericii de la Ierusalim să facă Slujba Învierii, la fel și premierul Bulgariei, Borisov Boiko a promis poporului bulgar că în noaptea de Paște va lăsa deschise locașurile de cult pentru a sărbători împreună Învierea lui Hristos. La fel s-a procedat și în Georgia și în alte țări ale lumii.
Faceți și Dumneavoastră acest lucru istoric și noi toți ne vom ruga lui Dumnezeu cu credință și cu lacrimi de pocăință, ca această pandemie să înceteze repede că mare este Dumnezeu! Oricâte spitale am avea, dacă nu-L avem pe Iisus Hristos cel înviat din morți, nu putem scăpa de această majoră criză mondială.
Având în vedere că sunteți un creștin practicant, îndemnați poporul român, precum o făceau odinioară voievozii creștini, la rugăciune, credință și speranță, așa cum o face mereu Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Doar împreună uniți în același gând și în aceeași faptă de mărturisire a credinței, veți putea conduce cu iubire acest popor român, în vreme de criză.


Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Hristos a Înviat!
05.04.2020

RECLAMA
loading...

Preot prof. dr. Mihail Milea, președintele Fundației „Sfântul Sava” din Buzău și
membru al Uniunii Scriitorilor din România.

CITESTE ȘI: Iohannis: „Voi emite un nou decret”. Starea de urgență, prelungită încă o lună în România

loading...

  • 106
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    106
    Shares