OMS suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca tratament pentru COVID-19

OMS suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca tratament pentru COVID-19
  • 731
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    731
    Shares

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat luni suspendarea, ca o măsură de precauție, a testelor clinice cu hirdoxiclorochină ca și tratament pentru COVID-19, teste clinice pe care le desfășoară cu parteneri din mai multe țări.

Directorul OMS a precizat într-o conferință de presă că suspendarea este „temporară”, dar decizia vine după ce vineri prestigioasa revistă medicală The Lancet a publicat un studiu care arată că hidroxiclorochina  – sau derivații săi – este ineficientă, chiar periculoasă în cazul pacienților cu COVID-19.

Ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, a anunţat sâmbătă că va solicita revizuirea folosirii hidroxiclorochinei pentru tratarea pacienţilor COVID-19, în urma publicării acestui studiu.

Cum a devenit „celebră” hidroxiclorochina 

Această moleculă, derivată din clorochina folosită la tratarea malariei, a căpătat o notorietate sporită în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus după ce profesorul francez specialist în boli infecţioase Didier Raoult a publicat două studii ce susţineau eficiența hidroxiclorochinei în tratarea bolnavilor de COVID-19.

Dar conform studiului publicat de The Lancet şi efectuat pe 96.000 de pacienţi, atât clorochina, cât şi hidroxiclorochina nu şi-au dovedit eficacitatea împotriva COVID-19 în cazul bolnavilor spitalizaţi. 

Mai mult, această moleculă creşte riscul de aritmie cardiacă şi de deces.

La „celebritatea” hidroxiclorochinei a contribuit și preşedintele american Donald Trump, care la începutul epidemiei din SUA o recomanda călduros. Mai mult, el a anunţat recent că ia în fiecare zi hidroxiclorochină în scop preventiv.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus această substanţă activă pe lista sa cu tratamentele experimentale prioritare şi ea era testată în mai multe ţări europene în cadrul proiectului „Discovery”.

De asemenea, compania farmaceutică franceză Sanofi a anunţat la începutul lunii aprilie distribuirea prin donaţie a 100 de milioane de doze de Plaquenil (medicament pe bază de hidroxiclorochină) către 50 de ţări, atrăgând, totuşi, atenţia că medicamentul are efecte secundare serioase şi „testele clinice actuale sunt insuficiente pentru a trage concluzii asupra eficacităţii clinice şi siguranţei în utilizare”.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, declara luna trecută la Digi24 că urmează ca în România să se producă peste 2 milioane de doze de Plaquenil. Ulterior, directorul Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, a afirmat că fabrica pe care o conduce poate produce 3,5 milioane de comprimate de hidroxiclorochină.

Substanța activă deja a fost achiziționată din Elveția.

sursa: Digi24

ADEVĂRUL ESTE SUB CENZURĂ

Aproape tot ce înseamnă cultură, religie, familie, tradiții și adevăr, este cenzurat și controlat de rețelele sociale, marile platforme video și unele guverne.

Ne puteți sprijini printr-o donație
În încercarea de a menține viu acest proiect

Încercăm să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim în perioada aceasta, de la începutul anului 2020.
Jurnalismul independent al portalului marketpedia.ro funcționează strict cu ajutorul vostru, al cititorilor. Nu afișăm reclame și nu acceptăm nimic pentru a manipula sau ignora adevărul.


LE MULȚUMIM CELOR CARE NE-AU AJUTAT DEJA!


50RON 100RON 300RON


În semn de mulțumire, vă oferim cadou un audiobook (format .mp3), pe care îl puteți descarca ulterior.

CITEȘTE ȘI:
Propunere liberală în vreme de covid: cipuri pentru toți românii
Într-un spital din România, 70 de medici si 200 de asistente au grijă de un singur pacient


  • 731
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    731
    Shares
Social profiles