Germania testează venitul de bază universal. Venitul universal ar reduce inegalitatea şi ar creşte bunăstarea. Oponenții spun că va fi încurajată nemunca

Germania testează venitul de bază universal. Venitul universal ar reduce inegalitatea şi ar creşte bunăstarea. Oponenții spun că va fi încurajată nemunca

Germania testează venitul de bază universal. Venitul universal ar reduce inegalitatea şi ar creşte bunăstarea. Oponenții spun că va fi încurajată nemunca.

  • 406
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    406
    Shares

Germania, cea mai mare economie a Europei, este pe punctul de a deveni ultima ţară care introduce în teste un venit de bază universal, demarând un studiu de trei ani privind modul în care o astfel de plasă de siguranţă socială influenţează economia şi bunăstarea beneficiarilor, scrie presa germană.


În cadrul studiului, 120 de persoane vor primi 1.200 de euro în fiecare lună timp de trei ani – o sumă marginal peste pragul sărăciei în Germania – iar cercetătorii vor compara experienţele acestui grup cu cele ale unui număr de 1.380 de persoane care nu vor primi astfel de plăţi.


Studiul realizat de Institutul German de Cercetări Economice este finanţat din 140.000 de donaţii private.

Tuturor participanţilor li se va cere să completeze chestionare despre viaţa, munca şi starea lor emoţională pentru a vedea dacă un venit de bază are un impact semnificativ.

Venitul de bază universal funcţionează pe ideea că un guvern plăteşte o sumă forfetară de bani fiecăruia dintre cetăţenii săi, de obicei o dată pe lună, indiferent de venitul sau statutul lor de angajare, înlocuind efectiv beneficiile de altă natură.

Susţinătorii spun că venitul universal ar reduce inegalitatea şi ar creşte bunăstarea, oferind oamenilor mai multă securitate financiară.

Adversarii cred că ar fi prea scump pentru buget şi că i-ar descuraja pe oameni să muncească.


Ideea a început să se răspândească în ultimii ani pe fondul crizelor financiare şi al inegalităţii crescânde din unele ţări occidentale.

Jürgen Schupp, care conduce studiul, a declarat ziarului german Der Spiegel că va îmbunătăţi dezbaterea despre venitul de bază universal prin producerea de noi dovezi ştiinţifice.

„Dezbaterea despre veniturile de bază a fost până acum ca un salon filozofic în momentele bune şi un război al credinţei în vremuri proaste“  

Jürgen Schupp pentru Der Spiegel.

Susținătorii conceptului susțin că un venit universal, dincolo de beneficiul direct de unui sprijin pentru săraci, va îmbunătăți sistemul de asistență socială și chiar poate aduce reduceri de costuri.

S-ar înlocui schemele complexe de ajutoare existente, care presupun cheltuieli administrative mari. Va fi practic mai eficient.

De asemenea, dacă va fi universală, va fi eliminată frauda de la formele actuale de asistență socială.

În privința descurajării muncii nu ar fi o problemă, pentru că venitul adus de o slujbă asigură suplimentul de bani.


Totuși, un pericol iminent ar fi că apariția unui astfel de venit pentru toți cetățenii va produce de fapt o explozie de cerere cu efect inflaționist. Pur și simpu toată lumea va avea dintr-odată un nou venit disponibil pe care îl va cheltui.


Și de fapt, venitul universal de bază, făcut să scoată oamenii din sărăcie, nu ar face decât să ridice pragul sub care este considerată sărăcia.


Dincolo de pericolul inflaționist ar fi cel al nemuncii.


Și Finlanda a desfășurat un experiment similar timp de doi ani, cu un venit totuși mult mai mic, de 500 de euro pe lună. Rezultatul poate fi considerat cel mult neconcludent. 

Deși beneficiarii au avut un sprijin atunci când au rămas fără lucru, totuși venitul universal de bază nu a dus la scăderea șomajului. 

sursa: Digi24.ro 

CITEȘTE ȘI: Prof. dr. Virgil Păunescu: “Vaccinul românesc anti-COVID este sabotat din toate părțile, dar mai ales de către cei aflați la guvernare. La câtă risipă s-a făcut, puteau să ne ajute și pe noi”


  • 406
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    406
    Shares