Carantină obligatorie 14 zile la întoarcerea din țări considerate „Zona galbenă”. Lista actualizată cu ţările vizate

Institutul Național pentru Sănătate Publică a publicat lista actualizată a țărilor pe care România le consideră din „zona galbenă”. Cetățenii care vin din aceste țări trebuie să stea în carantină timp de 14 zile la sosirea în România. Măsura intră în vigoare de luni, 3 august.


În lista care intră în vigoare de luni, 3 august, sunt mai puține state (41) decât în cea valabilă până acum, care avea 44 de state. 


Pentru stabilirea acestei liste galbene criteriul de care se ține cont este ca rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori, să fie mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară. 

Conform documentului INSP, tarile incluse in „Zona galbena” sunt urmatoarele:

1.  Africa de Sud
2.  Arabia Saudita
3.  Argentina
4.  Armenia
5.  Bahamas
6.  Bahrain
7.  Bolivia
8.  Columbia
9.  Costa Rica
10. El Salvador
11. Eswatini
12. Guineea Ecuatoriala
13. Honduras
14. Insulele Turks si Caicos
15. Insulele Virgine ale Statelor Unite
16. Irak
17. Israel
18. Kazahstan
19. Kârgâzstan
20. Kosovo
21. Kuweit
22. Luxemburg


23. Macedonia de Nord
24. Maldive
25. Moldova
26. Muntenegru
27. Oman
28. Palestina
29. Panama
30. Peru
31. Puerto Rico
32. Qatar
33. Republica Dominicană
34. Singapore
35. Sint Maarten
36. Statele Unite ale Americii


37. Surinam
38. Bosnia şi Herţegovina
39. Brazilia
40. Chile
41. Capul Verde

Carantina persoanelor se instituie la domiciliu, la o locaţie declarată de către persoana vizată într-un spaţiu special desemnat de autorităţi. Se recomandă carantinarea tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresă.


Restul statelor, care nu apar în lista „galbenă”, vor fi considerate a fi în „zona verde” şi prin urmare, nu se vor impune restricţii la intrare în România pentru cei care sosesc din aceste ţări.

CITEȘTE ȘI: Gabriela Firea răstoarnă cifrele Guvernului: “Am realizat aproape 2.000 de teste, din care 3 teste au fost pozitive”

„Noi suntem valul doi!” Sute de mii de oameni protestează în Germania, împotriva restricțiilor: “Sfârșitul pandemiei – Ziua Libertății”

Mii de oameni adunați în capitala Germaniei, și sute de mii de persoane în toată Germania, protestează împotriva restricțiilor anti-coronavirus, descriind măsurile drept nedemocratice și o amenințare reală la adresa libertății.


Mulțimea din capitală, a străbătut centrul Berlinului, în timp ce ținea semne cu sloganuri precum:

Suntem nevoiți să purtăm o mască”,
Apărarea naturală în loc de vaccinare”,
Facem zgomot pentru că ne furați libertatea!”,
Noi suntem valul doi”,
Jos măștile, v-am văzut intențiile!
Sfârșitul pandemiei – Ziua Libertății


Trebuie să scăpăm de aceste legi ce ne-au fost impuse, trebuie să scăpăm de aceste măști care ne-au transformat în sclavi”, a declarat unul dintre participanți.

Mai mult, unii cred că oficialii ascund ceva

Particip la acest protest deoarece sunt de părere că doar câțiva oameni de știință, aceia care urmăresc interesele guvernelor, sunt ascultați. În afara lor sunt mii și mii de alți cercetători și medici împiedicați să vorbească. Sunt cenzurați și discreditați drept conspiraționiști”, susține un bărbat, citat de digi24.ro

Manifestațiile nu sunt interzise în Germania, dar participanților li s-au făcut câteva recomandări de bun-simț pentru a se proteja de boală și pentru a-i proteja și pe cei din jur.

 
Poliția se aștepta la 22.000 de oameni

Aproximativ 500.000 au fost înregistrați, ulterior raportându-se că au participat peste 800.000 de oameni.

Germanii apreciază libertatea foarte mult – înțeleg cât de prețioasă este.

Cei mai mulți participanți la miting consideră că măsurile luate de autoritati impotriva răspândirii coronavirusului, contravin drepturilor lor constituționale.


Directorul Institutului pentru Boli Infecțioase din Germania a atras atenția săptămâna aceasta că numărul infectărilor a crescut îngrijorător. 

A pus totul pe seama neglijenței oamenilor și i-a sfătuit pe germani să poarte mască inclusiv în aer liber, chiar dacă legea nu le impune acest lucru.

ONU: Guvernele pot interzice protestele, pe motive de sănătate publică


Conform The Guardian, comitetul pentru drepturile omului de la Organizația Națiunilor Unite a stabilit că guvernele au dreptul să restricționeze protestele și demonstrațiile pe motive de sănătate publică, în condițiile în care protestele care au loc în aceste zile pe glob riscă, zic ei, să devină focare de infecție.

ONU atenționează că restricționările trebuie făcute rezonabil, și nu discreționar, doar acolo unde există o situație epidemică.

 „Pentru protejarea sănătății publice, restricții ar putea fi impuse în mod excepțional, acolo unde există o epidemie de boală infecțioasă iar astfel de adunări sunt periculoase”, scrie în raport, preluat de daniel-roxin.ro.

Doar că, pe toată planeta există epidemia cu Coronavirus, așadar, autoritățile naționale vor interpreta că niciunde nu ar trebui permise proteste publice.

Situația de acum ne obligă să ne amintim de toată perioada de anarhie din SUA, declanșată sub pretextul morții afro-americanului George Floyd, perioadă care nu îmi amintesc să fi îngrijorat ONU la vremea declanșării ei sau în maximul ei de expresie anarhică.

Dacă susții Black Lives Matter, nu ești un pericol pentru sănătatea publică…


În schimb, astăzi, când multe proteste au loc împotriva abuzurilor autorităților față de proprii cetățeni, apare și ONU cu îngrijorarea față de protestele care pun în pericol sănătatea publică.

https://www.facebook.com/RTnews/videos/1370785373127037/

CITEȘTE ȘI:
Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală
Banca Mondială şi FMI demascate: Ajutorul împotriva COVID19 condiţionat de impunerea restricţiilor “lockdown” şi a stărilor de urgenţă

Comisia Europeană alege Remdesivir. Didier Raoult, amenințat cu moartea, pierde lupta hidroxiclorochinei

Comisia Europeană a semnat marți (n.r. – 28.07.2020), primul său contract de aprovizionare medicală împotriva Covid-19, iar Remdesivir a fost declarat câștigător, cu o comandă de 63 de milioane de euro.


Controversa între hidroxiclorochină, promovată de profesorul Didier Raoult și remdesivir, nu a avut impact în Europa.


Remdesivir, produsul laboratoarelor Gilead, este singurul tratament aprobat împotriva Covid-19 la nivel european. Hidroxiclorochina, susținută de Didier Raoult, nu a fost aprobată în această etapă.

Acest prim contract garantează accesul la Veklury, denumirea comercială a remdesivir, pentru cele 27 de state membre și Marea Britanie.

Aproximativ 30.000 de pacienți cu simptome severe pot fi tratați în următoarele câteva luni.

Dozele vor fi disponibile „de la începutul lunii august”, asigură comisarul pentru sănătate Stella Kyriakides, care, în plus, conduce politica de furnizare a vaccinurilor în curs de dezvoltare.


„Acordul încheiat ieri este un alt pas important în lupta noastră împotriva acestei boli”, a concluzionat comisarul, un pic dezamăgita de faptul că șefii de stat și de guvern au redus bugetul programului UE4Health care urma să susțină „Europa sănătății ”.

Din cele 9,4 miliarde de euro prevăzute de Comisie, doar 1,7 miliarde de euro rămân în acordul privind bugetul european pe termen lung (2021-2027) după ultimul summit european.


Didier Raoult a fost amenințat cu moartea

În fața Comisiei parlamentare de anchetă, Didier Raoult le-a sugerat deputaților francezi să investigheze nivelul de influență al laboratorului Gilead și cum a acționat pentru a-și promova remdesivirul.

„Când am început să vorbesc despre hidroxiclorochină, a fost cineva care m-a amenințat [cu moartea] în mai multe rânduri în mod anonim, am facut plângere la poliție și am aflat în cele din urmă că a fost vorba despre medicul care a primit cei mai mulți bani de la Gilead timp de șase ani”, a spus profesorul în fața deputaților.

Dr. Didier Raoult apără hidroxiclorochina, deoarece este un medicament ieftin, în timp ce remdesivirul are un preț mult mai mare (390 USD pe flacon pentru țările dezvoltate).

Cheia repartizării între statele membre a tratamentului Gilead achiziționat de Comisie a fost stabilită după consultarea Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Comisia pregătește achiziții suplimentare pentru livrări noi de medicamente pentru a acoperi necesitățile și livrările suplimentare începând cu luna octombrie.


În plus, aceeași echipă de negociatori ai Comisiei este în contact direct cu companiile farmaceutice care au început studiile clinice asupra vaccinului.


„Este prea devreme să spunem în această etapă câte companii vor fi selectate în cele din urmă sau ce sume vor fi investite”, a spus comisarul Kyriakides în timpul unui interviu în Le Point.


„Această procedură ne oferă mijloacele de a avea o gamă largă de opțiuni care ne vor ajuta să ne mișcăm mai repede în dezvoltarea acestui vaccin anti-Covid-19. După cum știți, este de obicei nevoie de zece ani pentru a fi dezvoltat un vaccin.

Sperăm, dacă reușim, să scurtăm acest timp la o perioadă cuprinsă între 12 sau 18 luni.
Vreau să subliniez că această strategie nu afectează siguranța vaccinului.

Trebuie să ne mișcăm rapid, dar trebuie să ne asigurăm că vaccinul este sigur pentru oameni.”, a mai spus comisarul Kyriakides.

sursa: lepoint.fr

CITEȘTE ȘI: Banca Mondială şi FMI demascate: Ajutorul împotriva COVID19 condiţionat de impunerea restricţiilor “lockdown” şi a stărilor de urgenţă

Banca Mondială şi FMI demascate: Ajutorul împotriva COVID19 condiţionat de impunerea restricţiilor „lockdown” şi a stărilor de urgenţă

Banca Mondială ş FMI demascate: ajutor împotriva COVID condiţionat de impunerea restricţiilor extreme şi a stărilor de urgenţă. Împrumuturi uriaşe sunt acordate naţiunilor suverane de către Banca Mondială, FMI şi ai lor. Dar condiţiile ce vin la pachet cu acestea sunt rareori spuse de guverne cetăţenilor.


Un caz recent în Belarus a dezvăluit condiţiile cerute de aceste agenţii pentru împrumuturile oferite pe fondul COVID-19.  Preşedintele Belarusului a dezvăluit că împrumuturile de ajutor împotriva covid-19 de la Banca Mondială vin la pachet cu anumite condiţii în sensul impunerii unor măsuri de carantină extreme, pe modelul celor din Italia şi chiar cu schimbări în politica economică pe care acesta le-a refuzat catalogându-le ca “inacceptabile”.

Condiţiile adiţionale care nu se aplică părţii financiare sunt inacceptabile pentru Belarus, a spus preşedintele Belarusului – Aleksandr Lukashenko vorbind despre împrumuturile externe în timpul unei întâlniri pentru discutarea măsurilor de sprijin pentru sectorul economic pe partea sistemului bancar, a comunicat Belarusian Telegraph Agency, BelTA.

Aleksandr Lukashenko i-a întrebat pe participanţi cum stau lucrurile cu asistenţa pentru credite externe acordate Belarusului.

“Care sunt cerinţele partenerilor nostri? S-a anunţat că ne pot oferi 940 de milioane de dolari in aşa-numita finanţare rapidă. Cum stau lucrurile aici?” a întrebat şeful statului.

În acelaşi timp, el a subliniat că, condiţiile adiţionale ce nu se aplică părţii financiare sunt inacceptabile pentru ţară.

“Auzim cerinţele, de exemplu, să abordăm modelul din Italia ca răspuns la coronavirus. Nu doresc să văd că situaţia Italiei se repetă în Belarus. Noi avem propria noastră ţară şi propria noastră situaţie,” a spus preşedintele.

Potrivit preşedintelui, Banca Mondială a arătat interes pentru acţiunile de răspuns la coronavirus.

Ei sunt gata să ne finanţeze de zece ori mai mult decât ne-au oferit iniţial ca semn de recunoaştere a luptei noastre eficiente împotriva acestui virus. Banca Mondială a cerut chiar Ministrului Sănătăţii să împărtăşească din experienţa sa. Între timp, FMI-ul continuă să ne ceară măsuri de carantină, izolare, stare de urgenţă. Asta e un  nonsens. Nu vom dansa cum ne cântă alţii,” a spus preşedintele.


Belarus este una dintre puţinele ţări europene care nu au implementat măsuri stricte de carantină. Ei au menţinut deschise chiar şi serviciile neesenţiale. Liga de fotbal din Belarus încă este activă. Singurul pas pe care l-a făcut Belarus-ul ca restricţie este că vacanţa şcolarilor a fost extinsă.

Lukashenko este de părere că o stare de urgenţă de tip “lockdown”  a fost complet inutilă.

Păreri similare au fost exprimate şi de numeroşi oameni de ştiinţă renumiţi. Recent, un doctor indian a demascat narativa oficială privind Coronavirusul. El a subliniat că stresul afectează sănătatea şi a spus că frica nu e necesară deoarece până la urmă oamenii vor dezvolta imunitate  naturală la acest virus. El este unul dintre puţinii care susţine că viaţa trebuie să continue neîntreruptă.

Preşedintele Belarusului nu este primul care a expus presiunea exercitată de agenţiile globale pe fondul crizei coronavirus pentru a-şi implementa agenda.


Mai devreme, într-o dezvăluire şocantă, preşedintele Madagascarului a făcut senzaţie cu declataţia că OMS-ul i-a oferit 20 de milioane de dolari mită pentru a otrăvi tratamentul împotriva COVID-19 numit COVID-19 Organics făcut din Artemisia.

Preşedintele Tanzanian i-a dat afară pe cei de la OMS după ce mostrele luate de la un fruct de Papaya şi de la o capră au ieşit pozitive la COVID-19

La cîteva zile după acţiunea din Tanzania, Burundi a dat de asemeni afară echipa coronavirus de la OMS  din ţară pentru amestecul în treburile interne ale ţării.


A fost de asemeni dezvăluit într-o interceptare a unui raport de intelligence că Bill Gates a oferit 10 milioane de dolari mită pentru un program de vaccinare forţată împotriva Coronavirus în Nigeria.

După care, un politician italian a cerut arestarea lui Bill Gates în Parlamentul Italian.

Ea a mai  dezvăluit şi agenda lui Bill Gates din India şi din Africa, împreună cu planurile de cipare a rasei umane prin programul digital de identificare ID2020.

CITEȘTE ȘI:
Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală
Ion Cristoiu: “50% dintre români s-au prins c-au fost luaţi de proşti”. Denunţarea psihozei coronavirus.

Gabriela Firea răstoarnă cifrele Guvernului: „Am realizat aproape 2.000 de teste, din care 3 teste au fost pozitive”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că au fost testați 2000 de bucureșteni și doar 3 dintre aceștia au avut test pozitiv. Gabriela Firea declară că va fi crescută capacitatea de testare în Capitală, asta pentru că mulți oameni doresc să plece în concedii și au nevoie de documente doveditoare.


După cum știți, țara noastră este pe o hartă neagră a turismului și sunt convinsă că și din cauza declarațiilor făcute acum două săptămâni de către unii reprezentanți ai Guvernului care au spus că România este foarte virusată și românii au nevoie și pentru a intra în Grecia, Cipru și în alte țări de aceste certificat de sănătate, de buletinul de analiză, deci rezultatul testului pentru infecția cu SARV-COV-2.


Am lansat acest program, sunt multe solicitări. Avem peste 20.000 de bucureșteni înscriși în program, dar ei pleacă în perioade diferite în vacanță, deci sunt programați în continuare. Până acum, într-o săptămână și câteva zile am realizat aproape 2.000 de teste, din care 3 teste au fost pozitive”, a mai spus Gabriela Firea.

Consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre ce prevede achiziționarea a încă cinci aparate de tipul Real Time PCR și a șapte aparate pentru extragerea acizilor nucleici.

În urma acestei achiziții, capacitatea de testare a Primăriei Capitalei va crește la 1600 de teste pe zi.


Aceste aparate sunt foarte importante deoarece, în momentul de față, internarea nu mai este obligatorie decât 48 de ore, se poate și refuza în scris.


De asemenea, sunt foarte multe persoane care pleacă în vacanță și au nevoie de teste recente de 72 de ore, pentru că, din nefericire, au fost declarații nefericite din partea unor reprezentanți ai Guvernului care au transformat, practic, România într-o țară foarte virusată, cea mai virusată țară europeană, și suntem pe lista neagră de călătorie a țărilor din Uniunea Europeană.

Iată, așadar, că trebuie să ne întărim această capacitate de testare.


Bucureștenii vin în număr mare să se testeze, la toate spitalele noastre, firește și la clinici private, cei care își permit din punct de vedere financiar”, a mai declarat Gabriela Firea în fața consilierilor municipali.


CITEȘTE ȘI: ING le cere clienților să justifice de unde au banii, iar cei care refuză se pot trezi cu conturile închise, fără o notificare

Masca devine obligatorie și în aer liber, în Argeș. Decizia autorităților intră în vigoare pe 30 iulie 2020

În Argeș, masca devine obligatorie și în spațiile publice deschise. Decizia a fost luată marți dimineață de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și va fi aplicată începând cu data de 30 iulie.


În ultimele două săptămâni, în județul Argeș, numărul de îmbolnăviri de COVID-19 s-a dublat.


În ședința de marți, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Argeș a decis că masca de protecție este obligatorie, de joi dimineață, pentru toți locuitorii și în aer liber, acolo unde sunt mai mult de două persoane. Excepție fac copiii sub 5 ani. 

De asemenea, au fost luate măsuri speciale și pentru transportul în comun. Astfel, un autobuz nu va pleca din stație dacă nu au mască toți pasagerii, iar oamenii nu vor avea voie să stea în picioare, ci doar pe scaune.


Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a spus, la finalul ședinței, că o altă regulă decisă este aceea ca evenimentele private să se desfășoare până la orele 22:00 în timpul săptămânii, și până la ora 23:00 în weekend.


Orice operator economic care nu respectă legislația în vigoare va fi amendat și va avea activitatea închisă pentru 14 zile. Suntem pe un trend crescător în Argeș, dar am speranța că de acum încolo lucrurile se vor îmbunătăți. Nu considerăm în acest moment că izolarea și carantina sunt soluții eficiente, de aceea am venit cu propuneri adaptate”, a mai declarat prefectul județului Argeș.

Săptămâna trecută, în Argeș au fost luate și alte restricții precum târgurile și piscinele publice au fost închise, iar programul teraselor a fost redus.

CITEȘTE ȘI: ING le cere clienților să justifice de unde au banii, iar cei care refuză se pot trezi cu conturile închise, fără o notificare

Dr. Streinu Cercel, atacat dur de SRATI: ”La Matei Bals, secția de terapie intensivă, este condusă abuziv de un medic fără pregătire”

Atac dur la adresa dr. Streinu Cercel, lansat de Societatea Romana de Anestezie si Terapie Intensiva (SRATI). Aceasta anunta ca se „opune vehement” detasarii in sectia in sectia ATI a Institutului de Boli Infectioase Matei Bals, indiferent daca este pe baza voluntara sau nu.


”Activitatea de voluntariat este una de la care colegii nostri nu s-au dat niciodata in loc. Indiferent ca am vorbit de inundatii, de conflicte de orice fel, tot timpul au existat voluntari.


Situatia de la Matei Bals este insa una diferita. Sectia de ATI este condusa abuziv de un doctor care nu are nicio pregatire pentru asta, nicio expertiza. Este un exemplu perfect de ceea de inseamna feudalizarea sistemului de sanatate ceea ce se intampla acolo.

Nu dorim sa trimitem colegi sub autoritatea niciunei persoane care nu are competenta si pregatirea in domeniu. La Matei Bals colegii nostri si-au facut datoria tot timpul”, a declarat Dr. Bubenek.

Medicul Bubenek a facut apel catre autoritatile din Sanatate pentru demiterea conducerii ATI la Institutul din Capitala


”Sper ca Ministerul Sanatatii sa ia masuri si sa demita o conducere fara pregatire in domeniu. Daca cineva crede ca trebuie sa continuam in ilegalitate, abuz si impostura, noi nu putem tolera asta.

Faptul ca aceasta sectie este condusa de o persoana fara pregatire in domeniu este un atentat la adresa pacientilor. Ca presedintele al SRATI nu pot sa tac si sa accept o asemenea situatie care e de netolerat.


Pacientii nu trebuie pusi in pericol, doctorii nu trebuie pusi in pericol. Este o problema care treneaza si ar trebui sa inceapa de-feudalizarea sistemului de sanatate din Romania”, a mai spus Dr. Bubenek.

Motivul este unul simplu si cunoscut si dumneavoastra si Ministerului Sanatatii:
de peste 11 ani, ca urmare a abuzului de putere a Prof. Dr. Adrian-Streinu-Cercel, sectia ATI de la IBI Matei Bals este condusa ilegal (cu delegatie) de catre dr. Doina Iovanescu – medic primar de boli infectioase, fara nici un fel de expertiza in specialitatea ATI!”.


Astfel, asociatia medicilor ATI spune ca daca cererile lor nu vor primi raspuns, atunci se va adresa de urgenta Procuraturii, Instantelor Judecatoresti, Avocatului Poporului, Asociatiilor de Protectie a Pacientilor si mass-mediei.

sursa: fabricatinromania.info

CITEȘTE ȘI: ING le cere clienților să justifice de unde au banii, iar cei care refuză se pot trezi cu conturile închise, fără o notificare

ING le cere clienților să justifice de unde au banii, iar cei care refuză se pot trezi cu conturile închise, fără o notificare

Mai mulți clienți ai ING acuză că banca i-a contactat să îi întrebe din ce trăiesc și de unde au bani în conturi. Au refuzat să răspundă întrebărilor și s-au trezit cu conturile închise. Unul dintre ei susține că a fost inclus într-o bază de date și nu mai are voie să fie client ING vreme de 5 ani.


Clienții au primit înapoi banii din conturi, însă consideră că informațiile colectate sunt prea personale, iar închiderea conturilor echivalează cu pedepsirea lor, fără a fi condamnați în justiție, și vor să sesizeze Avocatul Poporului. 


Un client al ING România s-a plâns că banca l-a sunat să vadă care este situația sa financiară și ce face cu banii. A refuzat categoric să ofere astfel de detalii, considerându-le un amestec în viața sa privată. La câteva luni de la conversație, s-a trezit că banca i-a închis contul. 

Persoana respectivă susține că nu i-a fost trimisă o notificare privind întreruperea relațiilor comerciale.

„Nu sunt infractor, nu fac trafic de droguri, nu am cazier, nimic. Nu făceam tranzacții peste graniță, doar încasam salariul pe card și, câteodată, mai băgam la pariuri online. M-a sunat banca să mă întrebe din ce trăiesc. Le-am zis că nu au dreptul să întrebe așa ceva, apoi m-am trezit cu contul închis, fără nicio notificare”, a spus bărbatul, care a solicitat anonimatul.

Acesta susține că a fost întrebat în privința tranzacțiilor care apar pe contul său.

M-au întrebat: «Ce e cu sumele considerabile rulate pe contul dumnevoastră?»
Eu i-am întrebat: «Care e treaba dumnevoastră?»
Banca a spus că trebuie să știe proveniența. Le-am zis că sunt jucător de noroc, rulez banii pe care îi vreau. După 4-5 luni am folosit cardul și am constatat că nu mai am acces. Am sunat și mi s-a zis că agenția își rezervă dreptul de a întrerupe contractul. Răspunsul era un fel de «Nu ne interesează, descurcă-te!». Le-am cerut să îmi dea scris”

Interdicție de a mai fi client timp de 5 ani 


Un alt client care nu a dat detalii despre proveniența banilor spune că după o perioadă a primit un mesaj în care era anunțat că a fost introdus într-o bază de date și că timp de 5 ani nu va mai putea fi client al ING Bank.  

Pot să economisesc, să pun bani deoparte timp de 10-20 de luni sau să am bani de la părinți sau să mă întrețină cineva. Sunt surse legale. Cu legea asta orice bancă poate face orice, poate găsi oricând un motiv să îți închidă conturile”, se plânge acesta.

Si cunoscutul avocat Gheorghe Piperea, denunță aceste practici sesizate în ultima perioadă, într-o postare pe Facebook:

Credeti ca internarea medicala fortata pe baza unei simple suspiciuni a unui functionar sau a unui denunț “binevoitor” este raul ultim care ni se poate intampla? Mai ganditi-va. 

In ultimele doua saptamani am auzit nenumarate persoane (clienti de-ai mei sau cunoscuti) care imi relateaza ca bancile inchid conturile bancare ale IMM-urilor lor sau conturile lor bancare personale, fara a exista niciun motiv evident sau comunicat de banca – de exemplu, suspiciune de spalare de bani sau de frauda, sechestru/poprire pe cont, blocare a contului de catre procuror/judecator etc. Pur si simplu, omul/firma este anuntata ca i s-au blocat conturile. Banii nu pot fi miscati din cont – nici retrasi, nici virati la alte banci. Intrucat exista o lista neagra cu astfel de „sanctiuni”, nicio alta banca nu mai deschide conturi bancare persoanei fizice/companiei respective. 

Cred ca ati inteles bine – nu numai ca banca nu iti comunica niciun motiv pentru care banii iti sunt retinuti, iar conturile inchise, dar nu exista nici macar o singura modalitate expresa de a contesta aceasta „minune” in justitie. Iar ANPC, desi stie de problema, tace mâlc.


Din discutiile cu niste cunoscuti, se pare ca departamentele de compliance ale bancilor aplica nu stiu ce reglementare americana antifrauda (FATCA) sau directiva europena. 


Ca sa stiti – cele mai dese stiri despre aceste „minuni” vin de la Ing Bank, Raiffeissen (quelle surprise …) si Banca Transilvania. 


Mai intai, frica. In pasul doi, masurile luate „pentru siguranta ta” – internare fortata, izolare, injectie, experimente medicale sau tratament cu medicamente off-label. In pasul trei, separarea de copii. In pasul patru, separarea de agoniseala de o viata si de bunurile personale. In pasul cinci, cel final, transformarea intr-o baterie. Matrix. 


Este clar acum ca modelul chinezesc de “lupta” contra pandemiei este eficient? Iata la ce dictatura de matase se poate ajunge si ce simplu e sa convingi oamenii ca totul este pentru siguranta lor … 


Ce nu inteleg instrumentele (politicieni, birocrati sau mase conformiste de oameni care achizitioneaza scump „siguranta”) acestei evolutii liberticide este ca, fiind instrumente, sunt usor de inlocuit, cu altii, mai docili si mai înrăiți.„, scrie avocatul Gheorghe Piperea, în postarea de pe facebook.

https://www.facebook.com/420223274709970/posts/3294591873939748/?d=n


Reacția ING: Trebuie să ne cunoaștem clientela


Din punctul de vedere al legislației privind protecția datelor cu caracter personal, temeiul prelucrării datelor în cadrul formalităților KYC este obligația legală aflată în sarcina ING Bank în calitatea sa de Operator de Date, derivată din Legea nr. 129/2019 și din Regulamentul BNR nr. 2 / 2019, în vederea ocrotirii unui  interes public major legat de prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului.

Aceste aspecte care sunt menționate în Notele de informare a ING Bank sunt parte integrantă a Condițiilor generale de afaceri ale Băncii (atât în cadrul documentului dedicat Persoanelor fizice, cât şi în cel dedicat persoanelor juridice) și sunt disponibile permanent pe site-ul ING în secțiunea dedicată prelucrării datelor: https://ing.ro/ing-in-romania/informatii-utile/protectie-date-personale.

CITEȘTE ȘI: Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală


Privind baza legală în cadrul căreia ING Bank poate închide contul unui client, facem referire la două articole de lege:


art. 18 – (1) din Regulamentul 2/2019 BNR:

În aplicarea art. 11 alin. (9) din Legea nr. 129/2019, instituțiile nu inițiază, nu continuă o relație de afaceri și nu efectuează o tranzacție ocazională dacă nu pot aplica măsurile de cunoaștere a clientelei, inclusiv în cazurile în care nu pot stabili legitimitatea scopului și natura relației de afaceri ori nu pot administra adecvat riscul de spălare a banilor și finanțare a terorismului.

art. 11 – (9) din legea 129/2019:

Atunci când entitatea raportoare nu este în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, aceasta nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi transmis Oficiului.

O relație de business poate înceta din mai multe motive invocate de ambele părți și este prioritar pentru noi să îndeplinim obligațiile legale de a deține informații referitoare la clienți actualizate.

În conformitate cu cerințele prudențiale adresate băncilor, avem posibilitatea de a păstra anumite informații referitoare la relația de afaceri avută anterior cu un client și motivul pentru care înțelegerea bilaterală contractuală a încetat la un moment dat, ca practică generală a oricărei instituții financiar-bancare din România.

Astfel, putem avea informații suplimentare în contextul unei solicitări de redeschidere de cont și ne menținem dreptul de a face o reevaluare şi analiză punctuală în cadrul procesului de deschidere.

sursa: BizBrasov.ro

CITEȘTE ȘI: „Ne-a luat 12 ani să construim AIRBNB și am pierdut aproape totul în 6 săptămâni”, CEO Airbnb

„Ne-a luat 12 ani să construim AIRBNB și am pierdut aproape totul în 6 săptămâni”, CEO Airbnb

Nu ne mai mirăm deja, când aflăm că ditamai companiile, cum este si Airbnb, ajung într-o situaţie gravă, din punct de vedere econimic. Putem petrece zeci de ani construind un vis, iar soarta îl poate distruge cu ceva neaşteptat precum această pandemie de la un virus necunoscut.


Exact acest lucru i s-a întâmplat lui Brian Chesky, directorul general al Airbnb, odată cu sosirea SARSCov2 în acest an, după cum se confesează acesta înntr-un interviu pentru entrepreneur.com.


„Ne-a luat 12 ani să construim Airbnb și am pierdut aproape totul într-o etapă critică de patru până la șase săptămâni”


A afirmat Chesky, într-un interviu pentru CNBC. Omul de afaceri a indicat că în acest an trebuiau să lanseze platforma la bursa de valori, dar că acest proiect pare să fi clacat definitiv.

Chesky a remarcat, de asemenea, că Airbnb se confruntă cu un viitor incert din cauza temerilor de focare care sunt deja „experimentate” în întreaga lume.


„Turismul, așa cum știam noi înainte, pare că s-a terminat. Nu vreau să spun că  s-au terminat călătoriile, ci mai degrabă că modelul pe care îl știam este mort și nu se va mai întoarce, probabil, la ceea ce a fost cândva”


Directorul general a mai subliniat și faptul că oamenii vor să iasă, să călătorească, dar, din nefericire, nu se mai simt în siguranță.


Potrivit lui Chesky, oamenii „nu doresc să urce într-un avion, nici să călătorească pentru afaceri sau să treacă peste granițe”, ceea ce în opinia sa va stimula turismul intern.


„Urmează să ne urcăm în mașinile noastre, să conducem câțiva kilometri către o comunitate mică și să rămânem într-o casă”, a spus Chesky, care a menționat că, cel puțin în Statele Unite, Airbnb se recuperează, totuși, deși nu-și face prea mari iluzii și speranțe false.

sursa: lumealibera.ro

CITEȘTE ȘI:
Adevărul genocidului din România! Dr. Borcean: ”S-a murit mai mult de infarct, ocluzii și cancer”
Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală

Se dau bani în plus la pensii. Anunțul ministrului Muncii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a transmis că este pregatită o nouă măsură de ajutor pentru persoanele vârstnice din România.


Violeta Alexandru spune că zeci de mii de pensionari din România vor primi cate 180 de lei în plus față de pensie, în fiecare lună, sub formă de tichete electronice pentru masă caldă.


În aceasta categorie intra cei care au peste 75 de ani și venituri de 704 lei. Programul este finanțat din fonduri europene.

Mesajul ministrului Muncii:

Aici un rezultat concret. Cu toate urgentele zilnice nu mai reuseam sa vorbesc despre el. Un mic sprijin pentru pensionarii cu varsta de peste 75 de ani si cu 704 lei la care ma tot gandesc.

Anul acesta esta asa dificil in contextul pandemiei dar oricand se poate face ceva, sunt acolo. Multumesc, Marcel Bolos, Ministrul Fondurilor Europene!


Aproximativ 130 milioane euro pentru acest program finanțat din fonduri europene, fiecare persoană urmând să primească 180 lei/lună sub forma tichetelor electronice.


Se vor folosi doar pentru achiziționarea mancarii calde de la unitățile autorizate. 

Primăriile vor transmite atat tichetele către pensionari cât și informații cu privire la unitățile autorizate, acolo unde acestea se pot utiliza.

sursa: fabricatinromania.info

CITEȘTE ȘI: Amenzi de până la 80.000 lei dacă-ți deranjezi vecinii cu mirosul de mâncare gătită

Noroc imens în horoscop – Lună plină 5 iulie 2020

Duminică 5 iulie, seara, are loc o frumoasă eclipsă de lună în zodia Capricorn. Eclipsa aduce schimbări uriașe pentru toate cele 12 zodii, care se vor bucura de putere, renume, înțelegere, sănătate sau chiar toate la un loc.


Este perioada, chiar daca suntem intr-o zi de odihnă, ca persoanele să-și propună scopuri și idealuri (fixe si profunde) pentru că au toate șansele ca toate ideile pe care le emit in univers, să se finalizeze pozitiv. Ca totul să se implineasca este important ca toate semnele zodiacale să se alinieze la start și să se pună in mișcare.


Răspunsurile la intrebarile pe care fiecare dintre noi le avem, nu vor întârzia să apară, astrele fiind gata sa isi inceapa peripliul pentru a ajuta la indeplinirea lor. 

Această eclipsă de lună, este de fapt o luna plina, care se pare că aduce cam tot ce-ți dorești.

Evenimentele aduse de luna plină în Capricorn, pe 5 iulie, zodiilor:


Berbec
Conjunctura în care ești daca simti ca nu mai vibrezi cu ea trebuie doar sa o schimbi si acesta este momentul prielnic pentru a realiza lucruri spectaculoase.


Taur
Toate piedicile din calea fericirii tale, le poti ocoli sau escalada cu forta cu care esti inzestrat.


Gemeni
Stii cu certitudine cine esti si ceea ce poti realiza, asa ca nu lasa persoanele din jurul tau sa te submineze. Dă dovada de incredere in tine si toate momentele neplacute vor disparea din calea ta. 

Rac
Sensibilul si familistul rac stie care ii sunt limitele si poate anihila toate situatiile contradictorii in care se poate gasi inexplicabil. Ai incredere in tine!

Leu
Regele leu este in momentul in care trebuie sa coboare de pe tronul lui si sa faca schimbari .Tot timpul o usa se inchide si o alta noua se deschide.

Fecioara
Fecioarele, atat femei cat si barbatii ar trebui sa renunte la tot balastul din viata lor si sa se axeze doar pe persoanele cu adevarat importante de langa ele. Priveste in jurul tau!


Balanță
Cu luna plina, intra din nou in sanul familiei si sentimentele de multumire vor fi uriase.

Scorpion
Luna plina are rolul  de a te împinge pe un drum nou, pe care nu l-ai vazut pana acum. Mergi inainte si pe parcurs ai sa zambesti din nou. 


Săgetător
Preocuparea ta pentru cei de langa tine este clara si te ajuta foarte mult in relatiile de munca. Domeniul afacerilor este la picioarele tale!


Capricorn
Este momentul sa nu mai fii doar pentru tine .Fii prezent in viata celuilalt cu care iti imparti zilele si vei fi recompensat pe masura. 


Varsator
Renunta la tot ceea ce este vechi in jurul tau: lucruri, persoane. Incearca sa accepti lucrurile care vin spre tine si priveste inainte cu incredere. Viitorul este al tau!


Pești
Dualismul din voi va fac sa vedeti lucrurile fara sens. Ar fi momentul ideal sa renunti la idei preconcepute si sa vezi partea plina a paharului din fata ta.

CITEȘTE SI: Anomalia misterioasă care slăbește câmpul magnetic al Pământului pare să se împartă în două

Amenzi de până la 80.000 lei dacă-ți deranjezi vecinii cu mirosul de mâncare gătită

Legea mirosurilor, aprobată recent în Parlament şi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, i-a înfuriat pe fermieri, care i-au solicitat lui Klaus Iohannis să nu promulge legea.


Timişoreanca Rodica Militaru, membră a USR de la care a pornit propunerea preluată de parlamentarii care au iniţiat legea a declarat că legea nu este dedicată fermierilor.


Există activităţi care sunt deja reglementare şi au nevoie de autorizaţie de mediu. Acestea sunt emise de Agenţia de Protecţie a Mediului, iar controlul îi revine Gărzii de Mediu. Ce a adus legea mirosului nou a fost că s-a adăugat şi disconfortul olfactiv diverselor afectări ale populaţiei„, a explicat Rodica Militaru pentru Adevărul.

Timişoreanca a mai declarat că afirmaţiile fermierilor potrivit cărora „la acest moment, nu există aparatură care să poată constata depăşirea unor valori olfactive” nefiind posibilă verificarea tehnică a unei eventuale depăşiri a disconfortului olfactiv „sunt în totalitate neadevărate„.

La elaborarea Legii mirosurilor, a muncit o echipă de specialişti din diverse domenii. Din documentarea noastră a rezultat că există standarde, metodologie şi aparatură privind măsurarea intensităţii mirosurilor. În România există cel puţin un laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică şi anume Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (ECOIND). Buletinele de analiză eliberate de către un laborator acreditat sunt valabile la nivel internaţional. Prin urmare, în România se pot efectua determinări ale nivelului de disconfort olfactiv„, a arătat Rodica Militaru.


Iniţiatoarea legii mirosurilor a mai declarat că „şi până la apariţia legii mirosurilor fermele aveau obligaţia legală de monitorizare şi reducere/eliminare a mirosurilor, în conformitate cu obligaţiile prevăzute în autorizaţiile integrate de mediu„.


Legea mirosurilor nu este dedicată fermierilor; ea a fost concepută să acopere un vid legislativ, în scopul reducerii disconfortului olfactiv rezultat din activităţile poluatoare, deoarece s-a constat că acest disconfort nu afectează doar calitatea vieţii, dar conform studiilor medicale, duce în timp şi la instalarea unor afecţiuni neurologice„, a mai declarat Rodica Militaru.

Întrebată ce efect are legea mirosurilor în cazul mirosurilor casnice care deranjează vecinii, iniţiatoarea legii mirosurilor a declarat că în cazuri extreme sub incidenţa actului normativ pot intra şi gospodinele care produc miros atunci când gătesc.

Cred că vecinii ar trebui să fie preocupaţi de buna convieţuire. Nici înainte de apariţia legii nu era de dorit ca în loc să deschidă geamul când găteşte, vecinul să deschidă uşa spre hol, să se răspândească mirosul de gătit în tot blocul. Dar dacă există acest obicei în mod constant şi vecinul nu ţine cont de solicitările celorlaţi locatari, da, legea poate fi invocată. Dacă mirosurile sunt ocazionale şi în aer liber, cred că putem fi cu toţii înţelegători„, a mai declarat Rodica Militaru.


Timişoreanca a mai declarat că „în mod normal nu găteşte nimeni ceapă, peşte, grătar 24 de ore din 24″. „Mă gândesc că dacă stai la bloc nu este civilizat, nu era nici pe vremea copilăriei mele, să găteşti cu uşa deschisă la apartament. Sunt lucruri care ţin de civilizaţie. Dacă sunt oameni care nu înţeleg şi pot să intre sub incidenţa aceastei legi”, a mai declarat Rodica Militaru, care a admis că legea poate fi folosită şi cu rea-credinţă de un vecin „ultrasensibil” la mirosuri.


Pe de altă parte, Rodica Militaru a declarat că legea mirosurilor poate fi aplicată şi în cazul mirosurilor considerate plăcute.


Mirosurile de ciocolată sau de cafea prăjită sunt considerate agreabile, dar dacă provin de la fabrici care lucrează 24/24, pot deveni foarte supărătoare, iar fabricile respective vor trebui să ia măsuri să asigure reţinerea mirosurilor„, a mai declarat Rodica Militaru.


Potrivit legii adoptate de Parlament şi trimise la promulgare autorităţile publice au obligaţia de a controla, la sesizarea publicului, activităţile care nu se supun reglementării din punctul de vedere al protecţiei mediului şi care pot crea disconfort olfactiv.


Pentru persoanele fizice amenzile pot ajunge la 30.000 de lei, iar pentru persoane juridice sancţiunile maxime sunt de 80.000 de lei.

CITEȘTE ȘI:
Adevărul genocidului din România! Dr. Borcean: ”S-a murit mai mult de infarct, ocluzii și cancer”
Guvernul Orban obligat să dubleze alocațiile copiilor. Parlamentul a respins OUG de amânare a majorării alocațiilor

Vacanță în Bulgaria? Câte zile poți să stai, potrivit autorităților

Premierul Ludovic Orban a anunțat că cei care pleacă în aceste zile în vacanțe în Bulgaria pot să meargă liniștiți. Tot el a avertizat că românii care vor urma să plece peste o săptămână au obligația să verifice site-ul INSP, pentru a vedea dacă la întoarcere trebuie să între în carantină.


„Probabil și ei folosesc o metodologie de evaluare. Dacă folosesc aceeași metodologie, noi suntem peste 5”, a declarat Orban, despre hotărârea Estoniei de a primi cetățeni români doar dacă intră mai întâi în izolare 14 zile..


Despre alte țări, premierul a răspuns că „deocamdată nu”.


„Ce știu este că de vreo săptămâna se încearcă stabilirea unei metodologii comune la nivel european, măcar pentru cetățenii din afară UE, dar încă nu s-a ajuns la un rezultat. Dacă se stabilește la nivelul Comisiei Europene o metodologie comună,

sigur că vom aplica această metodologie”, a mai spus premierul.

În legătură cu concediile în Bulgaria, Orban a menționat că a primit multe mesaje de la români, care l-au întrebat dacă pot să mai plece în vacanțe.


„I-am întrebat cât durează concediul – 7 zile – le-am zis să plece. De regulă, după ce am luat decizia că, să spun, în 22 iunie că înlăturăm restricția și că Bulgaria e între excepțiile în care nu se intră în izolare la domiciliu și se reiau zborurile. Trebuie să treacă minim 14 zile până la momentul în care reinstituim restricția, pentru că evaluarea se face pe 14 zile.


Din momentul în care noi am luat decizia să exceptăm o țară, că să putem să reinstituim restricția, trebuie să treacă minim 14 zile, pe baza evaluărilor făcute de INSP”, a declarat Ludovic Orban.


„Bulgaria era la un scor mic, sub 5%, sigur că a crescut numărul infecțiilor destul de mult, au revenit la obligativitatea purtării măștii, și vedem cum evoluează lucrurile. Deocamdată, cine pleacă în concediu poate să plece liniștit. Poate cei cam de peste o săptămâna care ar urma să plece trebuie să urmărească evoluția indicatorului respectiv pe site-ul INSP”, a mai spus Orban.

Ludovic Orban a menționat că nu e cazul acum că cei care se întorc din Bulgaria să stea în carantină

„Asta e valabil pentru orice țară, că mai sunt țări care au crescut infectările, pe de altă parte sunt în țări care au scăzut infectările”.

sursa: fabricatinromania.info

CITEȘTE ȘI:
Adevărul genocidului din România! Dr. Borcean: ”S-a murit mai mult de infarct, ocluzii și cancer”
Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală

Asimptomaticii sunt folosiți pentru justificarea unor măsuri, consideră prof. dr. Vasile Astărăstoae

Profesorul Vasile Astărăstoae, medic legist și fost președinte al Colegiului Medicilor din România, consideră că în epidemia de coronavirus asimptomaticii sunt persoane folosite pentru ca autoritățile să justifice menținerea distanțării sociale obligatorii.


„În secolul XXI, medicii și autoritățile folosesc frecvent sintagme insuficient definite pentru diferite măsuri non-farmacologice utilizate în prevenirea răspândirii unei boli contagioase.

Distanțarea socială, carantina, izolarea socială sunt termeni impuși de epidemiologie și sănătatea publică și care exprimă eforturile de a reduce contactul dintre oameni pentru prevenirea răspândirii unui agent patogen. Dacă se consultă dicționarele, se constată că definițiile carantinei și izolării sunt foarte apropiate ca sens, iar distanțarea socială încă nu e cuprinsă.


Definițiile sună astfel:

Carantínă sf – Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie.

Izolare sf. 2 (Spc) Despărțire a unui bolnav contagios de oamenii sănătoși pentru a împiedica transmiterea bolii… 5. socială – îndepărtare a cuiva de semenii săi, de viața socială.

Distanțarea socială nu beneficiază (încă) de o definiție în dicționare.

Găsim doar distanțare sf.
1. Îndepărtare față de un punct fix…
4. Lăsare a unui spațiu între două lucruri.
5. (Fig) Deosebire de idei sau de concepții față de cineva.

Termenul distanțare socială a fost folosit la începutul secolului al XIX-lea cu semnificația „gradului de acceptare sau de respingere a interacțiunii sociale între indivizi și în special cei aparținând diferitelor grupuri sociale (precum cele bazate pe rasă, etnie, clasă sau sex).
Cu alte cuvinte, era asociat cu excluderea socială și psihologică și avea conotații negative.


După cum observăm, toate cele trei măsuri non-farmacologice de prevenire și combatere a bolilor infecțioase și parazitare au în comun distanțarea fizică, generând repercusiuni majore în viața socială.

Toți acești termeni sunt în contradicție cu esența naturii umane pentru că „omul este prin natură o ființă socială” (Aristotel). Omul nu poate să trăiască singur, trebuie să relaționeze cu semenii lui. Omul este o ființă socială și în sensul că „are nevoie de celălalt om”.

Evoluția umanității a dovedit că în fața unor pericole – de la calamități naturale (cutremure, inundații, epidemii) până la războaie, ocupații militare sau regimuri tiranice –, comportamentul firesc este de apropiere interumană.


Solidaritatea socială înseamnă în realitate „să facem împreună ce nu putem face individual”. Creierul uman se dezvoltă în direcția socializării, socializare care începe din copilărie și care necesită interacțiuni cu alții într-un proces de evaluare a ceea ce gândesc sau ce simt alții. Excluderea interrelaționării conduce la tulburări grave de comportament.

Distanțarea fizică stă (împreună cu alți factori) la baza distanțării sociale și a izolării sociale. 

Distanțarea fizică conduce la un sentiment de abandon și singuratate, la depresie sau nevroze grave. Se afirmă că în lumea de astăzi oamenii pot să interacționeze permanent și de la distanță (prin mijloacele moderne de comunicare, prin rețelele de socializare etc.) și deci socializează.

Lucrurile nu stau chiar așa. Tehnologiile, dependența de acestea nu pot fi un înlocuitor pentru interacțiunile față în față. Tehnologia reproduce mai degrabă o experiență, dar nu poate să înlocuiască pe deplin intimitatea și apropierea între oameni, când se creează (și prin limbaj non-verbal) empatie și apropiere emoțională.


Distanțarea socială obligatorie, văzută ca o tactică permanentă în lupta împotriva „unui inamic invizibil”, are pe termen lung efecte nocive și nu numai psihologice/psihiatrice, dar și economico-sociale. De exemplu, impunând agenților economici să funcționeze sub capacitatea lor maximă (de exemplu, companii aeriene, unități industriale, terase, săli de gimnastică și baruri) sau interzicând unele activități (teatre, cinematografe, hoteluri, restaurante) pot avea drept rezultat recesiune economică, șomaj, scăderea veniturilor.


În concluzie, distanțarea socială se poate practica doar în mod excepțional și pentru o perioadă scurtă de timp. În zilele noastre, consecință a semanticii epidemiologice asistăm însă la înființarea unei noi religii (controlate de instituțiile statului) care se bazează o dogmă: distanțarea socială obligatorie. Distanțarea socială obligatorie, care este promovată agresiv de “salvatorii omenirii”: experți aroganți și limitați, unii politicieni demagogi (care exploatează panica pentru interese individuale sau de grup) și presa isterizantă (care transforma răspândirea virusului în evenimente senzaționale).


P.S. În trecut, în prezența unei afecțiuni, populația era împărțită în persoane sănătoase, persoane bolnave și purtători (starea de purtător sănătos de microb sau virus se descoperea întâmplător).
Acum, avem și a patra categorie – asimptomaticii.

Asimptomaticii sunt persoane fără semne clinice și paraclinice (cu excepția testului pozitiv la un germene) pe care le plimbăm cu izoleta, le internăm în spital, le dăm sau nu medicamente și le raportam când este necesar să justificăm menținerea distanțării sociale obligatorii”, a scris Vasile Astărăstoae pe site-ul său.

sursa: stiripesurse.ro

CITEȘTE ȘI:
Adevărul genocidului din România! Dr. Borcean: ”S-a murit mai mult de infarct, ocluzii și cancer”
Ion Cristoiu: “50% dintre români s-au prins c-au fost luaţi de proşti”. Denunţarea psihozei coronavirus.

Adevărul genocidului din România! Dr. Borcean: ”S-a murit mai mult de infarct, ocluzii și cancer”

Adevărul dramatic al genocidului făcut în România începe să iasă la iveală. Președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, arată că, din 15 martie până în prezent, românii au murit de peritonită și ocluzii pentru că au ajuns prea târziu la spital. 


Numărul bolnavilor morți în această perioadă a crescut cu 20% raportat la aceleași perioade din anii trecuți.

Panica indusă de Guvern atât în rândul populației, cât și în rândul șefilor de spital a reușit să ucidă. Români cu boli tratabile și-au pierdut viața din cauza faptului că s-au temut că se vor infecta cu Covid-19, dar și din cauza conducerii spitalelor, care au refuzat internări de frica izbucnirii focarelor. 


Spitalul Municipal Caransebeș are o clădire separată, unde este secția de boli infecțioase, de pneumologie, care a primit 28 de locuri pentru Covid. Cei cu afecțiuni pulmonare au mai așteptat.

Cealaltă clădire are trei zone de acces și am reușit să izolăm complet o aripă de spital pentru Covid, dacă Doamne ferește se umple secția de pneumologie, să poată ocupa aripa pe care am izolat-o. Scăderea numărului de pacienți a venit din două cauze. Prima a fost aceea că toată lumea a fost speriată când a văzut corturile de izolare din fața spitalului și nu a mai venit.

Avem pacienți cu fractură de șold și nu vin pentru că este spital cu Covid. Au venit abdomene acute, ocluzii, peritonite, infarcte intestinale în stadii terminale, asta a fost. Au murit pentru că au venit în stadii depășite. A fost un război și în război există și victime colaterale. 

A doua cauză a fost habotnicia administrațiilor de spital și a conducerilor acestora, care nu au făcut internări pentru că au vrut să evite ca unitatea sanitară să devină focar și să se întâmple ca la Suceava.

Asta a ținut și de medici, de cât de tari și de curajoși au fost ei, astfel încât să interneze pacienții înfruntând administrația. Pentru că răspunderea în fața legii o au medicii. Directorul administrează ceva, poate să-mi spună ceva, dar medicul este liber profesionist și nu poate interveni nimic între el și pacientul său. Niciun fel de altă judecată, în afară de cea medicală, nu este între el și pacient. 

Din păcate, acești medici sunt mai puțini decât erau odată, pentru că în ziua de azi toată lumea se complace, se complac și medicii, la fel cum se complac și ceilalți cetățeni”, a declarat dr. Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), pentru national.ro.


Cine răspunde?

Președintele CMR ne spune că au murit, în această perioadă, cu 20% mai mulți pacienți decât în aceleași perioade ale anilor trecuți. 

Oameni care puteau fi salvați dacă cei care au gestionat pandemia nu ar fi făcut atâtea greșeli și bâlbe. 

Noi ne-am angajat de la început ca să respectăm întocmai, pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, ordinele date de politic și Guvern și, dacă avem ceva de comentat, să nu o facem acum, ci să o facem după aia, pentru că sigur va exista o evaluare. 

Trebuie să avem o discuție despre spitale și despre sistemul sanitar, să vedem ce anume nu a funcționat în primele două-trei săptămâni, ce trebuie uniformizat în gândirea medicală, ce anume trebuie făcut cu resursa umană, pentru că nimeni nu ne garantează astăzi că peste șase luni, un an sau zece ani nu se va mai întâmpla așa ceva. 

Ce știm sigur, raportat la perioada anilor trecuți, este că numărul de bolnavi care au murit a fost cu 20% mai mare. În perioada stării de urgență și a stării de alertă s-a murit mai mult de infarct, de ocluzii și de cancer. 

Dacă vor exista dovezi pro și contra că se putea altfel, cel puțin vom fi învățat, după perioada asta, că nu se face așa. Va trebui să avem un sistem care să poată face față și pandemiei și, totodată, să izoleze și să trateze și ceilalți pacienți. 

De la anul, va trebui să avem 2.000 de paturi la Terapie Intensivă, 5.000 de paturi la infecțioase, iar celelalte zeci de mii de paturi să fie în așa fel organizate încât să primească restul pacienților”, a mai afirmat președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean.

sursa: national.ro 

CITEȘTE ȘI:
Pacient cu dializă, plimbat între spitale, a decedat în urma unui al doilea stop cardiac, covid – negativ
Ion Cristoiu: “50% dintre români s-au prins c-au fost luaţi de proşti”. Denunţarea psihozei coronavirus.

Pacient cu dializă, plimbat între spitale, a decedat în urma unui al doilea stop cardiac, covid – negativ

Am în față un dosar al unui pacient cu dializă, care a decedat în urmă unui al doilea stop cardiac survenit în decurs de câteva ore, timp în care era plimbat de la un spital la altul, fiind pasat între managerii de spital.


Așa începe postarea avocatului Gheorghe Piperea, pe Facebook, în care prezintă realitatea tristă, dar din păcate adevărată, petrecută în timpul epidemiei (nedeclarată oficial) de coronavirus, în România.

Prezentăm mai jos integral, postarea avocatului:


„Am in fata un dosar al unui pacient cu dializa, care a decedat in urma unui al doilea stop cardiac survenit in decurs de cateva ore, timp in care era plimbat de la un spital la altul, fiind pasat intre managerii de spital.

A fost inregistrat, la data de 5.05.2020, ca fiind „suspect de infectare cu Sars – Cov2” si, deci, tratat cu toata „deferenta” aplicabila acestor cazuri – stropit cu formol, izolat in saci de plastic, in starea in care era in momentul decesului, adica aproape dezbracat si stampilat cu diagnosticul covid -19, ca sa fie bine si pentru familie, adica sa fie tinuti toti la distanta de comunitate, in calitate de suspecti de molima.
Varsta omului – 53 de ani.


Testul efectuat de Institutul Cantacuzino in data de 2.05.2020 : negativ.

Asadar, cu trei zile inainte, o institutie oficiala a Statului roman contrazicea falsul diagnostic de covid-19 pus de Spitalul Sf. Ioan, unde a fost constatat decesul. Documentele din dosar arata nu numai faptul ca, inainte de a ajunge la Sf Ioan, omul a fost adus la Bagdasar Arseni, ci si faptul ca ore intregi ambulantierii au incercat sa ii gaseasca omului un spital unde sa fie primit de urgenta pentru a fi ingrijit. Repet, omul era pe dializa. In plus, insa, trebuie spus ca omul suferea de insuficienta respiratorie de 3 zile, timp in care a asteptat sa fie luat cu ambulanta. Cam asa sunt tratate „urgentele deosebite” ale „comandantului actiunii”.


Din declaratiile familiei rezulta ca, dupa ce a fost preluat cu ambulanta, omul a disparut, pur si simplu, de pe radar. Nu s-a mai stiut nimic de el, caci cadrele medicale si birocratii implicati nu le-au oferit celor din familie nici cea mai mica informatie. Certificatul de deces le-a fost inmanat acestora de-abia dupa 3 zile de la eveniment (pe 5 mai), iar rezultatul testului de la Institutul Cantacuzino, care data din 2 mai, le-a fost pus la dispozitie dupa mai mult de o saptamana.

Acesta este un caz real, concret, de malpraxis medical, de lasare fara ajutor si de fals in acte publice. Managerii de spital implicati, medicii legisti, medicii curanti, juristii si toti birocratii implicati vor fi reclamati curand organelor de cercetare penala. Evident, acesta nu este singurul caz de acest gen. Toti cei afectati trebuie, insa, sa vorbeasca si sa actioneze, daca nu vor sa ramana in razboi cu constiinta proprie timp de zeci de ani de acum incolo.

Nu imi cereti modele si instrumente de actiune – le aveti deja pe aceasta pagina de saptamani bune. Retineti, mai ales, ca NU sunt in cautare de reclamanti. Dimpotriva, intentionez sa incep sa ma descarc de toate aceste emotii negative si de aceste povesti dramatice, care ma darama emotional.”, a scris avocatul Gheorghe Piperea.

https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/3203958169669786

CITEȘTE ȘI:
Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală
Dr. Horea Bădău, din nou, are dreptate: “De ce spune Tătaru că va fi al doilea val la toamnă deși OMS spune că nu”

Americanul spitalizat 62 de zile, vindecat de Covid-19, a primit factura: 1,1 milioane de dolari

Factura de cheltuieli, care se întinde pe 181 de pagini, a americanului care a stat două luni în spital bolnav de Covid-19, totalizează 1,1 milioane de dolari. 


Michael Flor, 70 de ani, era cunoscut opiniei publice drept pacientul Covid-19 cu cea mai lungă spitalizare, 62 de zile. El a fost de mai multe ori la un pas de moarte – la un moment dat medicii i-au sunat familia, chiar să-și ia rămas bun. 

În cele din urmă, bărbatul s-a însănătoșit și a părăsit spitalul, însă, povestește el, a fost aproape să moară din nou, de inimă, când a văzut factura spitalizării: 1,1 milioane de dolari, cheltuieli defalcate pe 181 de pagini.


Din fericire, s-ar putea să nu trebuiască să plătească nimic din factura lungă de 181 de pagini.

Din fericire pentru el, este asigurat Medicare, ceea ce acoperă majoritatea costurilor. În plus, fiind pacient Covid-19, s-ar putea să nu plătească nimic, guvernul american pompând peste 100 de miliarde de dolari în sistemul de sănătate, pentru a ajuta la acoperirea costurilor cu tratamentul pacienților Covid-19.


Defalcat, cheltuielile sale arată astfel:

Doar taxa pentru camera lui din unitatea de terapie intensivă a fost facturată la 9.736 dolari/zi. Datorită naturii contagioase a virusului, camera a fost sigilată și nu s-a putut intra, doar medicii care purtau costume de plastic și echipament complet, aveau acces.

Timp de 42 de zile, el a fost în această cameră de izolare, pentru un cost total de 408.912 dolari.

El a fost, de asemenea, pe un ventilator mecanic timp de 29 de zile, cu utilizarea aparatului facturat la 2.835 dolari pe zi, pentru un total de 82.215 dolari.

Aproximativ un sfert din factură costă medicamentele

Pentru cele două zile în care inima, rinichii și plămânii au eșuat și el a fost cel mai apropiat deces, factura este de 20 de pagini și totalizează aproape 100.000 de dolari, în timp ce medicii „aruncau în mine cu tot ce se putea gândi”, spune Flor.

Cheltuielile nu includ cele două săptămâni de recuperare pe care le-a făcut într-o unitate de reabilitare.

În total, există aproape 3.000 de taxe detaliate, aproximativ 50 pe zi.

De obicei, spitalele primesc doar o parte din suma pe care o facturează, deoarece majoritatea au negociat reduceri cu companiile de asigurări.


Michael Flor le-a spus jurnaliștilor că a fost uimit de reacția sa când a văzut factura:


„M-am simțit vinovat că am supraviețuit. M-am întrebat de ce eu? Mă uitam la costurile alea și sentimentul de vinovăție îmi creștea”
, scrie Seattle Times.


Din fericire pentru el, cel mai probabil nu va trebui să plătească nimic din buzunarul propriu, iar costurile vor fi acoperite de asigurarea medicală și de fondurile guvernamentale puse la dispoziția sistemului de sănătate pentru pandemia coronavirus. 

CITEȘTE SI:
Guvernul Orban obligat să dubleze alocațiile copiilor. Parlamentul a respins OUG de amânare a majorării alocațiilor
Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală

Raport oficial german “scăpat”: Coronavirusul a fost o alarmă falsă globală

Guvernul federal german și mass media de la Berlin încearcă să gestioneze un uriaș scandal, declanșat după publicarea pe căi neoficiale a unui raport întocmit de Ministerul de Interne din Germania, în care se contestă puternic, retorica adoptată de autorități cu privire la epidemia de coronavirus.


Cele mai controversate pasaje ale documentului vorbesc despre faptul că pericolul reprezentat de COVID-19 a fost supra-estimat, iar noul coronavirus nu depășește nivelul considerat normal în ceea ce privește amenințarea sănătății publice.

”Consecințele numeroase și grave ale măsurilor luate în numele Corona”

În plus, oamenii care au fost consemnați în statistici ca fiind decedați ca urmare a COVID-19 sunt cei care ar fi murit oricum pe parcursul lui 2020, fie de bătrânețe, fie din cauza bolilor și a organismelor lor slăbite de stresul cotidian, inclusiv din cauza celor 150 de viruși care circulă liber în acest moment.

La nivel global, pe parcursul unui trimestru, nu au fost mai mult de 250.000 de decese cauzate de noul coronavirus, în comparație cu 1,5 milioane de morți (25.100 în Germania) doborâți de valul gripal din 2017-2018.

Documentul pune accent pe ”consecințele numeroase și grele ale măsurilor Corona”, atrăgând atenția asupra gravității situației: mai mulți oameni au murit din cauza măsurilor adoptate de Guvern împotriva noului coronavirus decât cei care au fost efectiv uciși de COVID – 19.

Inițial, guvernul german a încercat să minimalizeze importanța raportului, catalogându-l ca ”opera unui singur angajat”, iar conținutul documentului ar fi fost doar o ”opinie personală”.

Scandalul este abia la început, date fiind acuzațiile privind faptul că sistemul de sănătate din Germania a amânat intervenții chirurgicale care ar fi putut salva vieți și a întârziat ori redus tratamentul pacienților care nu erau suspectați sau suferinzi de noul coronavirus, scrie globalresearch.ca.


Dar documentul de 93 de pagini intitulat ”Analiză a Crizei de Management” a fost întocmit de un grup de oameni de știință numit de ministrul de Interne de la Berlin și compus din experți medicali externi provenind de la mai multe universități germane.

Acest demers a fost inițiat de un departament din Ministerul de Interne care se ocupă de protejarea infrastructurilor cu probleme. În plus, la document a lucrat și oficialul german Stephen Kohn, el fiind cel care a făcut raportul scăpat în presă.

Un  neamţ cu conştiinţă, funcţionar chiar în cadrul acelei unităţi, Stephen Kohn a decis că sunt de ajuns crimele de până acum, că ele trebuie să înceteze de îndată şi că populaţia trebuie să ştie adevărul. Aşa că a predat spre publicare raportul cu pricina, în 9 mai, revistei liberal-conservatoare Tichys Einblick unul dintre cele mai populare produse de presă alternativă din Germania.

În esenţă, raportul neagă afirmaţiile autorităţilor locale şi internaţionale şi campania din media privind periculozitatea covid 19 şi semnalează gravele consecinţe, asupra mult mai multor germani, ale politicilor şi măsurilor aplicate în această perioadă.

”Guvernul german a ignorat sfaturile experților”

Stephen Kohn este și un avocat renumit, fiind una dintre cele mai cunoscute surse care au prezentat opiniei publice, de-a lungul vremii, aspecte care s-ar fi vrut păstrate secrete de către autorități.

Autorii raportului au susținut o conferință comună de presă în data de 11 mai, în care au dezvăluit faptul că guvernul german a ignorat sfaturile experților.

Ei au cerut ministrului de Interne să facă oficial comentarii despre documentul a cărui existență sau veridicitate nu o poate nega.

”Ne confruntăm zilnic cu efectele secundare”

Măsurile terapeutice și preventive nu ar trebui niciodată să aducă mai mult rău decât boala în sine. Ținta lor ar trebui să fie protejarea grupurilor de risc, fără a pune în pericol disponibilitatea actului medical adresat populației și nici sănătatea publică, așa cum din păcate s-a întâmplat.

Noi, practicienii din medicină, ne confruntăm zilnic cu efectele secundare asupra pacienților noștri, rezultate în urma măsurilor adoptate împotriva coronavirusului.

În consecință, cerem ministrului federal de Interne să își exprime punctul de vedere asupra poziției noastre publice și sperăm că va avea loc o discuție pertinentă asupra măsurilor anti-COVID-19, care să conducă la adoptarea celor mai bune măsuri pentru populație”, au declarat autorii raportului în conferința de presă.

surse: globalresearch.ca | Raportul Ministerului de Interne german | capital.ro | oficialmedia.com

CITEȘTE ȘI:
Banca Mondială şi FMI demascate: Ajutorul împotriva COVID19 condiţionat de impunerea restricţiilor “lockdown” şi a stărilor de urgenţă
Ion Cristoiu: “50% dintre români s-au prins c-au fost luaţi de proşti”. Denunţarea psihozei coronavirus.
Dr. Horea Bădău, din nou, are dreptate: “De ce spune Tătaru că va fi al doilea val la toamnă deși OMS spune că nu”